România este pe primul loc în UE la naşterile din mame cu vârste între 10 şi 15 ani – Cronica serii

1. România se situează pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte numărul de naşteri în rândul mamelor cu vârste mai mici de 15 ani, conform statisticilor realizate pentru anul 2020. Din 1.645 de fete cu vârsta între 10 şi 15 ani care au devenit mame în 2020, în statele membre UE, 731 sunt românce. Judeţele cu cele mai multe naşteri în rândul minorelor cu vârste sub 15 ani sunt Mureş, Bihor şi Dolj. (News.ro)

2. Potrivit datelor furnizate de lnstitutul Național de Statistică, populația vârstnică a țării noastre a depășit-o cu peste 20% pe cea tânără, cu vârste de până în 14 ani, iar perspectivele următorilor ani indică o accentuare ale acestui fenomen. România are nevoie urgentă de peste 50.000 de asistenți medicali pentru a face față provocărilor sanitare din următorii ani generate de îmbătrânirea populației și de deteriorarea accentuată a sănătății categoriilor vulnerabile, în special copii și bătrâni. (Profit.ro)

3. Ministerul Sănătăţii a anunţat că a început proiectarea Spitalului Regional de Urgenţă Cluj. Unitatea va avea 849 de paturi pentru pacienţii internaţi, iar construcţia va dura patru ani. Investiţia totală este de 540 de milioane de euro. (News.ro)

4. Guvernul va adopta luni Ordonanța privind voucherele pentru alimente și mese calde care vor fi acordate o dată la două luni persoanelor vulnerabile, a anunțat luni premierul Ciucă. 3 milioane de persoane vor primi acest vouchere, bugetul fiind de 3,1 miliarde de lei, jumătate din bani urmând să vină din fonduri UE. (Hotnews)

Din Cronica de Business: Revolut nu a primit încă o licență bancară în Marea Britanie, deși are una în Uniunea Europeană, din cauza faptului că autoritățile britanice au rețineri că aplicația ar avea un sistem bine pus la punct care să împiedice spălarea banilor în tranzacțiile de criptomonede. (Bloomberg)

5. Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că România nu va avea indicatorii necesari pentru aderarea în zona euro, iar prioritatea țării noastre în acest moment este Spațiul Schengen și OECD. (Profit.ro)

6. Ministrul Mediului, Tánczos Barna, a anunţat că înscrierile pentru programul Rabla pentru electrocasnice vor începe în 17 iunie, iar cele trei etape de solicitare a voucherelor vor debuta în 24 iunie, 1 iulie şi 8 iulie. Bugetul programului pentru această ediţie este de 100 de milioane de lei. Ministrul a precizat că la această ediţie nu mai pot fi achiziţionate televizoare. (News.ro)

7. Mai mulți lideri USR de la nivel central și local, reuniți în platforma ”Curaj pentru România”, au anunțat că își vor desemna un candidat comun pentru președinția partidului la congresul din acest an. Decizia a fost luată la Sibiu, în acest week-end, la o întâlnire a 300 de membri USR PLUS organizată de echipa Curaj pentru România. La eveniment au participat membrii fondatori ai platformei Curaj pentru România, printre care primarul Brașovului, Allen Coliban, viceprimarii Ploieștiului și Brașovului, Magdalena Trofin și Flavia Boghiu, europarlamentarul Nicu Ștefănuță, deputații Mihai Polițeanu și Cătălin Teniță, senatorul Irineu Darău. (G4Media)

8. Comisia Europeană analizează posibilitatea de a oferi mai mulţi bani statelor membre din Europa de Est, pentru ca acestea să îşi modernizeze infrastructura petrolieră, în încercarea de a le convinge să fie de acord cu un embargo asupra petrolului rusesc. (Digi24)

Din Cronica de Tehnologie: WhatsApp a început să implementeze noua limită de participanți la grupurile de discuții, pe care a anunțat-o săptămâna trecută. Numărul celor care pot face parte dintr-un grup de discuții se dublează de la 256 la 512 persoane. (WABetaInfo)

9. Ucraina a semănat aproximativ 7 milioane de hectare de culturi de primăvară până la momentul actual în 2022, cu 25-30% mai puţin decât în aceeaşi perioadă în 2021, şi a exportat 1,090 milioane de tone de cereale în aprilie, a declarat, luni, ministrul ucrainean al Agriculturii Mikola Solskii. Solskii a salutat ”interesul şi înţelegerea” arătate de România cu privire la exporturile de cereale din Ucraina şi a subliniat că porturile baltice reprezintă cea mai avantajoasă alternativă. (News.ro)

10. Preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, le-a vorbit ruşilor, în discursul ţinut cu ocazia zilei de 9 mai în Piaţa Roşie din Moscova, despre „apărarea patriei-mame” şi a criticat NATO şi ţările din vest. „Mă adresez soldaţilor din Donbas: Luptaţi pentru ţara mamă, pentru memoria celor care au murit în al doilea Război Mondial, a martirilor din Odesa, care au fost arşi de vii”. (News.ro)

Ți-ar mai putea plăcea
După 104 ore îngropată de cutremurul din Turcia, o femeie a fost scoasă la suprafață în viață – Cronica serii
Cronica serii – Maxim istoric pentru numărul de acționari din România

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău