Ron DeSantis: Protejarea granițelor Ucrainei nu este un interes vital al Statelor Unite – Cronica dimineții

1. Guvernatorul Floridei, Ron DeSantis, unul dintre favoriții Republicanilor în cursa pentru președinția SUA, a declarat că protejarea granițelor Ucrainei nu este un interes vital al Statelor Unite, iar factorii de decizie ar trebui să-și concentreze atenția pe probleme interne. (NYTimes)

2. Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, organul fiscal va da­tora contribuabilului penalităţi și majorări de întârziere din ziua imediat următoare expirării termenelor legale de restituire, prevede un proiect legislativ inițiat de PSD și adoptat de Senat. De asemenea, proiectul prevede măsuri pentru scurtarea duratei de ridicare a popririi asupra sumelor indisponibilizate, dar şi pentru evitarea blocării nejustificate a conturilor contribuabililor. (Profit.ro)

3. Senatul a adoptat, luni, în plen, în unanimitate, cu 98 voturi „pentru”, o propunere legislativă a USR prin care dreptul la alocaţia de stat pentru copii se stabileşte începând cu prima zi de viaţă a copilului şi nu începând cu luna următoare celei în care s-a născut copilul, cum prevede legislaţia în vigoare. (Digi24)

4. Rusia este în favoarea unei prelungiri a Acordului de la Istanbul privind exportul cerealelor ucrainene la Marea Neagră pe culoare de navigaţie demilitarizate – cu 60 şi nu cu 120 de zile, ca până acum -, a anunţat un oficial rus de rang înalt, în urma unor negocieri cu ONU. (News.ro)

Promo: Telefoanele vechi devin fapte bune pentru natură prin programul Orange de economie circulară “Re”. Vino cu telefonul pe care nu-l mai utilizezi în orice magazin Orange și poți primi un voucher de reducere. În plus, cu fiecare telefon adus până pe 15 martie, contribui la plantarea Pădurii “Re”. Mai multe detalii: https://oran.ge/FaptaBuna

5. Producătorii de cereale bulgari au organizat luni, 13 martie, proteste în mai multe zone ale țării, blocând inclusiv o şosea în apopierea oraşului Ruse, şi au cerut oprirea importurilor de grâu din Ucraina. (Libertatea)

6. Statele Unite, Australia şi Marea Britanie se asociază în vederea unei noi generaţii de submarine cu propulsie nucleară – denumite SSN-AUKUS. Australia urmează să cumpere trei submarine americane cu propulsie nucleară din clasa Virginia şi poate opta să cumpere încă două, a anunţat Jake Sullivan, consilierul Casei Albe în probleme de securitate naţională. (News.ro)

Din Cronica de Tehnologie: Firmele europene de telecomunicații fac presiuni din ce în ce mai mari pe autoritățile europene pentru crearea unui cadru legislativ care să pună marile companii americane de tehnologie la plată pentru costurile rețelelor și modernizarea infrastructurii. Netflix, una din companiile avute în vedere, spune că sugestia este sinonimă cu o taxă pe traficul de internet. (CNBC)

7. China ar putea controla o treime din producția mondială de litiu până în 2025, relevă un raport al băncii elvețiene UBS. Banca se așteaptă ca minele controlate de China, inclusiv cele din Africa, să genereze 705.000 tone din acest material în 2025, de la o producție de 194.000 tone, cât e în prezent. Litiul este un material esențial pentru producerea bateriilor electrice. (Bloomberg)

8. KPMG, una dintre cele patru mari companii de audit din lume, a semnat, cu 14 zile înainte de prăbușirea Silicon Valley Bank, raportul de audit fără să semnaleze vreun risc sau nereguli. Același auditor a semnat, cu 11 zile înainte ca autoritățile americane să-inînchidă operațiunile, auditul băncii Signature Bank. (WSJ)

9. Băncile și companiile din domeniul financiar listate pe bursele din întreaga lume au pierdut $465 miliarde din valoare luni și marți (bursele asiatice) după prăbușirea Silicon Valley Bank. (Bloomberg)

Din Cronica Sportivă: Sorana Cîrstea (83 WTA) s-a calificat în ”optimile” turneului de la Indian Wells, cu premii totale de 8.800.000 de dolari. Ea a trecut în turul trei de americanca Bernarda Pera, locul 43 mondial, scor 6-3, 6-1, după 67 de minute de joc.

10. Criptomonedele au crescut luni, iar bitcoin a avansat cu până la 10%, în urma măsurilor luate de autorităţile de reglementare din SUA pentru susţinerea deponenţilor băncii Silicon Valley Bank (SVB), închisă vineri. Piaţa globală a criptomonedelor a câştigat peste $70 de miliarde într-un interval de 24 de ore, revenind luni la o valoare de peste $1.000 de miliarde. (News.ro)

Fotografia dimineții – Un trecător fotografiază gunoaiele din Paris, necolectate de angajații din salubritate în semn de protest pentru creșterea vârstei de pensionare. Stefano Rellandini/AFP/Getty Images:

Ți-ar mai putea plăcea
Românii care trăiesc în Marea Britanie achită anual taxe și contribuții nete de peste două miliarde de lire sterline în Regatul Unit – Cronica dimineții
Proiect de plaformă online: Orice articol care ar semnala acte de corupție, incompetență sau alte deficiențe în Guvern l-ar face pe autor suspect de a fi agent al propagandei ruse – Cronica dimineții

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău