Rusia va staționa arme nucleare tactice în Belarus – Cronica dimineții

1. Ministrul de Finanţe Adrian Câciu a afirmat că România trebuie să reducă deficitul de cont curent şi deficitul balanţei comerciale pentru o creştere a ratingului de ţară. Reacţia acestuia vine după ce Agenţia de rating Fitch a reconfirmat ratingul suveran al României şi a revizuit perspectiva de ţară de la negativă la stabilă. (News.ro)

2. Europarlamentarul PMP Eugen Tomac a declarat că ne-am pregătit foarte prost pentru aderarea la Schengen, precizând că principalul responsabil este cel care conduce România. El a menţionat că Austria putea fi convinsă să voteze pentru intrarea ţării noastre în Schengen şi că nu aveam nevoie de această umilinţă din partea Austriei. Tomac a fost reales, sâmbătă, președintele PMP. (G4Media)

3. Un medic propune testarea toxicologică obligatorie în școli din cauza consumului de droguri în creștere, în rândul tinerilor. Medicul Radu Țincu a declarat că vârsta pacienților care au consumat substanțe interzise e tot mai mică, iar copiii nu-și dau seama de gravitatea faptei lor. (Digi24)

4. Rusia va staţiona arme nucleare tactice în Belarus, a anunţat, sâmbătă, preşedintele Vladimir Putin. Pentru prima dată după anii 1990, Moscova va avea astfel de arme în afara ţării. (News.ro)

Din Cronica Spațială: Cercetătorii au descoperit uracil și Vitamina B3 în probele colectate de pe asteroidul Ryugu de către sondă spațială japoneză Hayabusa2. Uracil este una dintre cele patru nucleobaze ale acidului ribonucleic (ARN), în timp ce Vitamina B3, denumită științific niacină, joacă un rol important în metabolismul organismelor. Descoperirea este importantă pentru că sprijină ipoteza că viața ar fi putut să apară pe Pământ în urma prăbușirii unui astfel de asteroid pe planeta noastră. Cercetătorii au exclus varianta unei contaminări a probelor, întrucât acestea au fost colectate direct de pe asteroid și livrate pe Pământ în tuburi sigilate. (Astrobiology, Nature)

5. Comisia Europeană (CE) și Germania au anunțat sâmbătă că au ajuns la un acord în vederea deblocării unui text-cheie din cadrul planului UE de luptă împotriva modificărilor climatice privind emisiile de dioxid de carbon (CO2) ale automobilelor, printr-o relaxare a interzicerii motoarelor termice după 2035. Vehiculele echipate cu un motor cu combustie vor putea fi înmatriculate după 2035, dacă folosesc exclusiv carburanți neutri în privința emisiilor de CO2. (Profit.ro)

6. Oligarhul rus Oleg Deripaska a făcut o analogie între problemele băncilor și companiilor din SUA cu ceea ce se întâmplă în Rusia. Deripaska a scris, pe canalul său de Telegram, că Rusia nu a avut nicio creștere economică sau o creștere semnificativă a veniturilor pentru principalele grupuri ale populației în ultimii 12 ani. “Trăim din vânzarea de petrol și gaze și abia ne descurcăm, că babuinii din Africa de Est.” (Link)

Din Cronica de Divertisment: Al patrulea sezon al serialului “Succession” va avea premiera pe platforma HBO Max luni, 27 martie. Acesta va fi ultimul sezon al serialului satiric, unul dintre cele mai populare de pe platformă în ultimii ani. Serialul are în centrul atenției familia Roy, proprietara unui conglomerat media în care urmașii lui Logan Roy se luptă pentru succesiunea la putere.

7. Taiwan și Honduras vor înceta relațiile diplomatice după ce ministrul de externe al țării din America Latină a anunțat că recunoaște insula ca făcând parte din China. Taiwan mai are relații diplomatice cu 13 țări. (Bloomberg)

8. Tricloretilena (TCE), o substanță chimică folosită inclusiv la curățătoriile de haine, ar putea fi o cauză majoră pentru Parkinson, este concluzia oamenilor de știință de la Universitatea Rochester, în urma studierii a șapte cazuri de pacienți cu această afecțiune. Substanța este utilizată pe scară largă în curățătorii de rufe sau unelte, pentru îndepărtarea vopselurilor și mai demult, chiar la decofeinarea cafelei. Oamenii de știință susțin că persoanele expuse la tricloretilenă au un risc cu 500% mai crescut să facă boala Parkinson. (Digi24)

Din Cronica Sportivă: Naţionala de fotbal a României a început cu dreptul o nouă campanie de calificare la un turneu final, învingând Andorra, cu scorul de 2-0 (1-0), în deplasare, în grupa I a preliminariilor Campionatului European din 2024. Golurile au fost marcate de Alibec și Man.

9. Fostul ministru britanic de Finanțe Kwasi Kwarteng și Matt Hancock, fostul ministrul britanic al Sănătății, au cerut, fiecare, câte £10.000 pe zi pentru a reprezenta interesele unei presupuse companii din Coreea de Sud. (TheGuardian)

10. O analiză Robert Lansing Institute, o organizație nonprofit de cercetare a politicilor publice, arată că senatoarea Diana Șoșoacă are legături cu serviciile secrete militare ruse, cea mai recentă operațiune a GRU în România în care este implicată fiind proiectul de lege prin care a cerut anexarea unor teritorii ucrainene. (Libertatea)

Fotografia dimineții – Coperta revistei The Economist:

Ți-ar mai putea plăcea
Angajatorii din sănătate au suspendat contractele a 40.000 de angajați, inclusiv cadre medicale – Cronica diminetii
Gaura din pătura de ozon de deasupra Antarcticii a ajuns la cel mai mic nivel din 1982 – Cronica dimineții

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău