Sheryl Sandberg și-a anunțat retragerea din funcția de directoare operațională a Meta/Facebook – Cronica de Business

1. Sheryl Sandberg, mâna dreaptă a lui Mark Zuckerberg in calitate de directoare operațională a Meta/Facebook, a anunțat că se va retrage din funcție. Sandberg a devenit COO Facebook la începutul anului 2008. Creșterea Facebook i se datorează în mare măsură. Javier Olivan, directorul de dezvoltare, va prealua poziție ei în toamna acestui an. Sandberg va rămâne în boardul companiei. (CNBC)

2. Gazoductul IGB, care leagă sistemele de transport al gazelor naturale ale Greciei și Bulgariei, va intra în funcțiune de la 1 iulie, ceea ce va permite tehnic și României să importe gaze prin conductă terestră din Azerbaidjan, dar și gaze naturale lichefiate (LNG) aduse cu vaporul și regazeificate în facilitățile specializate de profil ale Greciei. (Profit.ro)

3. Prețurile petrolului au crescut miercuri, după ce liderii Uniunii Europene au convenit asupra unei interdicții parțiale și treptate a petrolului rusesc și pe măsură ce China a pus capăt restricțiilor din Shanghai legate de Covid-19, ceea ce ar putea susține cererea pe o piață deja tensionată. (Profit.ro)

4. Vânzările cu amănuntul din Germania au scăzut peste aşteptări în aprilie, deoarece consumatorii resimt preţurile mai mari, în special ale alimentelor, iar comercianţii se confruntă cu probleme de aprovizionare din cauza restricţiilor din China legate de Covid-19. (News.ro)

5. Pentru prima dată, Apple mută o parte din producția de iPad din China și o transferă în Vietnam. Decizia vine după ce lockdown-ul strict impus de autoritățile chineze în și în jurul Shanghaiului a dus la mari întreruperi ale lanțului de aprovizionare. (Nikkei)

Din Cronica diminetii: România nu îndeplineşte niciunul dintre cele patru criterii necesare aderării la zona euro, fiind de altfel şi singurul dintre cele şapte state evaluate care care face obiectul unei proceduri de deficit excesiv. Concluzia rezultă din Raportul de convergenţă al Comisiei Europene, care stă la baza deciziei Consiliului UE referitoare la îndeplinirea de către un stat membru a condiţiilor necesare pentru aderarea la zona euro. În schimb, Croaţia îndeplineşte condiţiile pentru adoptarea monedei euro. Comisia a evaluat progresele realizate de Bulgaria, Cehia, Croaţia, Ungaria, Polonia, România şi Suedia în direcţia aderării la zona euro. Acestea sunt cele şapte state membre din afara zonei euro care s-au angajat din punct de vedere juridic să adopte moneda euro. (News.ro)

6. UiPath a anunțat pentru primul trimestru venituri de $245,1 milioane, în creștere cu 32% față de perioada similară a anului trecut. Pentru al doilea trimestru, compania estimează venituri cuprinse între $229 și $231 milioane, iar pentru întregul an fiscal se așteaptă la venituri de peste $1 miliard, respectiv între $1.085 – $1.090 milioane. (Profit.ro)

7. Oracle Corp. a anunțat că a primit toate autorizațiile de reglementare necesare pentru a finaliza achiziția, de $28,3 miliarde, a furnizorului de înregistrări medicale digitale Cerner Corp., deschizând extinderea în domeniul sănătății pentru gigantul software. (Bloomberg)

8. Un grup de 26 de experți de top în informatică le-au cerut parlamentarilor americani să reziste eforturilor de lobby ai industriei cripty, numind instrumentele cripto-financiare „riscante, greșite și fără acoperire”. (FT)

9. Directorul general al Tesla, Elon Musk, le-a cerut angajaţilor să se întoarcă la birou sau să părăsească compania, potrivit unui e-mail trimis catgre tot personalul. (News.ro)

10. Prețurile la roșii sunt în creștere în India. Prețul mediu de vânzare cu amănuntul al roșiilor din India a crescut cu 70%, ritm lunar, și cu 168%, în ritm anual, ajungând la 53,75 rupii (69 de cenți) pentru un kilogram. Roșiile, cartofii și ceapa sunt alimentele de bază a bucătăriei indiene, fiind adesea amestecate cu condimente pentru a forma baza pentru curry. (Bloomberg)

Ți-ar mai putea plăcea
Bursele din toată lumea au pierdut $3300 miliarde săptămâna trecută – Cronica de Business
China se confruntă cu cea mai mare scădere anuală a cererii de petrol din ultimii 30+ ani – Cronica de Business
2 comentarii la acest articol

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău