Simona Halep a învins-o pe Bianca Andreescu, în prima etapă de la Turneul Campioanelor – Cronica serii

1. Preşedintele Senatului, Teodor Meleşcanu, a anunţat că s-a decis calendarul învestirii Guvernului Orban: marţi şi miercuri, de la ora 9.00, vor avea loc audierile miniştrilor, iar luni, în 4 noiembrie, va avea loc votul în plenul Parlamentului. (News.ro)

2. Uniunea Europeană a decis azi amânarea Brexitului la 31 ianuarie 2020, a anunţat preşedintele Consiliului Eurpean Donald Tusk. (News.ro)

3. Indicele S&P 500 al bursei americane a ajuns astăzi la un nou record, 3040,56, depășind precedentul record, din 26 iulie. Și ceilalți doi indici, Dow Jones Industrial și Nasdaq Composite au deschis ședința în creștere. (WSJ)

4. Numărul de firme dizolvate a scăzut cu 5,16%, în primele nouă luni din 2019, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, la 24.823 unități, față de 26.174 de firme în 2018. (Profit.ro)

Una din Cronica de Business: Un sfert dintre companiile care au participat la un studiu realizat de PwC România iau în calcul importul de forţă de muncă pentru a-şi acoperi deficitul de angajaţi, cererea fiind, în special, pentru muncitori necalificaţi sau sezonieri. (News.ro)

5. Valoarea totală a creditelor restante în lei ale populației și firmelor s-a cifrat în septembrie 2019 la 5,08 miliarde de lei, în creștere cu 1,2% față de suma raportată în august 2019, în timp ce restanțele la creditele în valută au scăzut cu 7,31%, la 2,43 miliarde de lei. (Profit.ro)

6. Protestatarii din Liban au făcut, în weekend, un lanț uman lung de 169 de km, unind simbolic nordul țării de sud. (Link)

7. Ieri a avut loc primul zbor de pe noul aeroport international din Beijing. O cursă China Airways a decolat de pe Daxing International Airport către Bangkok la ora 7.50, ora locală. Construcția aeroportului a costat $63 miliarde, iar până în 2025 se estimează că 72 de milioane de pasageri îl vor tranzita anual. (Link)

Una din Cronica de Tehnologie: 1,5 milioane de colete sunt livrate zilnic în New York City, unde mașinile curierilor primesc peste 471.000 de amenzi pentru parcare ilegală pe an. (NY Times)

8. Patronul postului Realitatea TV Cozmin Guşă s-a înscris în PSD, el revenind astfel în partid la 16 ani după ce l-a părăsit în favoarea Partidului Democrat. Anunțul a fost făcut de primarul  Sectorului 1, Dan Tudorache, pe Facebook. (Hotnews)

9. Noul proprietar al PRO TV, miliardarul ceh Petr Kellner, are legături puternice cu Rusia. El apare în telegramele Wikileaks plângându-se că Cehia i-a trădat pe „frații slavi” din Rusia. (G4Media)

10. Simona Halep a învins-o, cu scorul de 3-6, 7-6 (6), 6-3, pe jucătoarea canadiană de origine română Bianca Andreescu, în prima etapă a Grupei Violet a Turneului Campioanelor, de la Shenzhen. Darren Cahill a revenit oficial antrenorul Simonei Halep cu ocazia acestui meci. (News.ro). Mai multe știri din sport găsiți pe Cronica Sportivă.

Fotografia serii vine din Beijing, de pe noul aeroport, Daxing. How Hwee Young/EPA:

 

Ți-ar mai putea plăcea
Rata anuală a inflaţiei în luna septembrie 2021 a ajuns la 6,3% – Cronica serii
PSD și UDMR vor susţine o moțiune de cenzură după ce guvernul își va angaja răspunderea pentru alegerea primarilor în două tururi – Cronica serii

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău