Ucraina respinge dur propunerea președintelui Franței ca Rusia să primească garanţii de securitate pentru a încheia războiul – Cronica dimineții

1. Ministerul Sănătății propune introducerea unei noi taxe pentru pacienți, chiar dacă au deja asigurări de sănătate. Astfel, Ministerul Sănătății vrea ca pacienții care doresc să primească serviciile medicale de la un anumit medic să plătească o taxă, numită coplată. (Profit.ro)

2. România va consemna în acest an cea mai mică producţie de porumb din 2007 şi până în prezent, secetă diminuând recolta cu aproximativ 40%-50% faţă de anii trecuţi, a declarat ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea. Acesta a adăugat că producţia obţinută, în medie de 3 tone la hectar, va asigura consumul intern, existând şi o disponibilitate pentru export, fără a preciza deocamdată cantitatea totală de porumb boabe obţinută în 2022. În ultimii ani, România a obținut între 5 și 6 tone de porumb la hectar. (G4Media)

3. Ministerul Energiei a răspuns, duminică, criticilor Opoziţiei şi ale PSD, privind taxarea prosumatorilor, în ultima ordonanţă adoptată de Executiv înainte de minivacanţa de 1 Decembrie. Instituţia precizează că posibilitatea introducerii unei taxe este îndepărtată şi presupune îndeplinirea mai multor condiţi, iar la nivelul Comisiei Europene şi a Parlamentului European, se discută despre revizuirea acestei directive prin pachetul Fit for 55, directivă ce va aduce alte modificări în sensul accelerării implementării energiei regenerabile şi a promovării acesteia. (News.ro)

4. Dobânda medie efectivă la creditele ipotecare noi în lei (care include și comisioanele) a crescut în octombrie la 7% pe an, comparativ cu 5,9% în luna precedentă, și a ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimii 9 ani. În octombrie 2021, dobânda la creditele noi pentru locuințe era de sub 3,9% pe an. (Profit.ro)

Din Cronica de Carte: S-a lansat și în România cartea „Cu 1% mai bun: Cum mi-am atins potențialul maxim și cum o poți face și tu”, de Chris Nikic & Nik Nikic, la Editura ap! (ACT și Politon), povestea motivațională a lui Chris Nikic, tânărul care a inspirat oameni de pe tot globul, devenind prima persoană cu sindrom Down care a terminat un triatlon Ironman pe distanță completă (Revista Golan);

5. Propunerea preşedintelui francez Emmanuel Macron ca Rusia să primească garanţii de securitate în cadrul unor viitoare negocieri menite să pună capăt războiului din Ucraina a fost primită duminică cu critici puternice la Kiev. „Cineva doreşte să ofere garanţii de securitate unui stat terorist şi ucigaş?”, a scris secretarul Consiliului Naţional de Securitate şi Apărare al Ucrainei, Oleksii Danilov. „În loc de Nuremberg – să semnăm un acord şi să ne strângem mâna?”, a adăugat acesta, sugerând astfel crearea unui tribunal care să judece responsabilii ruşi la fel cum au fost judecaţi naziştii după al Doilea Război Mondial. Şi Mihailo Podoliak, un consilier al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, a susţinut că Rusiei trebuie trasă la răspundere. „Lumea civilizată are nevoie de garanţii de securitate în faţa intenţiilor barbare ale Rusiei post-Putin”. (Digi24)

6. Procurorul general al Iranului, Mohammad Jafar Montazeri, a declarat joi că Parlamentul și sistemul judiciar lucrează la revizuirea legii care obligă purtarea hijabului, potrivit publicației pro-reformă Entekhab. În acest timp, presa de stat din Iran spune că „niciun oficial al Republicii Islamice nu a spus că poliția moravurilor a fost dizolvată”, și că declarațiile anterioare ale oficialului de la Teheran cu privire la acest subiect au fost „interpretate” de mass-media străină. (Digi24)

7. Secretarul american de stat Antony Blinken a atras atenţia duminică asupra faptului că SUA se vor opune creării de către noul guvern israelian condus de Benjamin Netanyahu a unor noi colonii în Cisiordania ocupată şi i-a mai cerut acestuia să respecte „principiile democratice fundamentale”, făcând aici referire la „drepturile persoanelor LGBT+”. (Hotnews)

8. ”În loc de solidaritate, Bulgaria primeşte cinism”, ”cel mai bun cadou de Crăciun pentru eurosceptici”, ”nu e poziţia Europei”, ”statele occidentale dovedesc ipocrizie şi duplicitate”, „să boicotăm Olanda”, sunt reacţiile oficialilor de la Sofia, începând cu preşedintele Rumen Radev, după ce Olanda a anunţat că se opune admiterii Bulgariei în spaţiul Schengen. (News.ro)

Din Cronica Sportivă: CSM Bucureşti a învins pe teren propriu, formaţia ungară FTC Budapesta, scor 30-24 (10-11), în etapa a şaptea din grupa A a Ligii Campionilor. Cristina Neagu a marcat de 13 ori.

9. Angajații trebuie să aibă dreptul de a solicita flexibilitatea muncii din prima zi la un loc de muncă, prevede un proiect de lege al guvernului britanic, sustinut de sindicate. Milioane de persoane din Marea Britanie lucrează în prezent în mod flexibil, ceea ce poate lua diferite forme, inclusiv lucrul de acasă, program redus, program flexibil sau part-time. (TheGuardian)

10. O femeie de 82 de ani din Alabama, SUA, a fost arestată pentru neplata facturilor la gunoi în valoare de $77,80. Ea a crezut că nu are datorii deoarece gunoiul era ridicat și nu a primit citații sau notificări că ar fi datoare. Șeful poliției a declarat, după ce a susținut legitimitatea arestării, că doamna a fost tratată cu respect. (Link)

Fotografia dimineții – Un băiat sărbătorește, la Buenos Aires, victoria Argentinei împotriva Poloniei. Anadolu Agency/Getty Images:

Ți-ar mai putea plăcea
Drulă: Suntem pregătiți să revenim la guvernare – Cronica dimineții
Moțiunea de cenzură va fi votată astăzi – Cronica dimineții

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău