Volodimir Zelensky: Rusia trebuie să fie forţată la negocieri de pace reale – Cronica dimineții

1. Premierul Nicolae Ciucă a declarat, la finalul Biroului Politic Naţional al PNL de luni, că partidul va propune coaliţiei o creştere a pensiilor de 15%, în cazul în care bugetul pentru anul viitor va permite acest lucru. (News.ro)

2. Grupul italian Enel, care deține pe plan local doi dintre cei mai mari furnizori de curent electric, plus 3 distribuitori, a discutat cu Guvernul de la București revenirea la o piață reglementată a energiei electrice, în care prețul maxim de vânzare angro a electricității de către producători către furnizori și operatorii de distribuție să fie de 450 lei/MWh. (Profit.ro)

3. Deficitul de lichiditate din piața bancară s-a redus în octombrie pentru a doua lună consecutiv și a ajuns la cel mai redus nivel de după martie, când piața a trecut pe deficit inclusiv ca urmare a tensiunilor aduse de invazia rusească din Ucraina și de înăsprirea politicii monetare de către banca centrală. BNR a finanțat băncile prin operațiuni de piață la un volum semnificativ pentru prima dată de la începutul verii, în timp ce unele bănci au avut resurse suplimentare pe care au preferat să nu le plaseze în piață. (Profit.ro)

Din Cronica de Business: Europenii plătesc mai mult ca niciodată pentru electricitate și gaze naturale, chiar dacă guvernele cheltuiesc miliarde pentru a proteja consumatorii de criza energetică. Prețul mediu de vânzare cu amănuntul a gazului în Uniunea Europeană și Marea Britanie a fost de aproape 18 euro cenți pe kilowatt-oră în octombrie, dublu față de cel din aceeași lună a anului trecut. Costurile cu energie electrică casnică au crescut 67 % până la 36 de cenți de euro pe kilowatt-oră. (Bloomberg)

4. Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski a declarat că ”oricine este serios în ceea ce priveşte agenda climatică ar trebui să fie serios şi în ceea ce priveşte necesitatea de a opri imediat agresiunea rusă, de a le restabili integritatea teritorială şi de a forţa Rusia să poarte negocieri de pace autentice, pe care ei le-au propus în mod repetat şi la care au primit întotdeauna răspunsuri nebuneşti din partea Rusiei prin noi atacuri teroriste, bombardamente sau şantaj”. (News.ro)

5. Astăzi au loc alegeri în Statele Unite, așa numitele “midterms”, care au loc la jumătatea mandatului președintelui SUA. Joe Biden i-a îndemnat pe americani să apere democraţia într-o ultimă pledoarie în ajunul alegerilor care ar putea să îi afecteze susţinerea politică în Congres şi să îl pună pe rivalul său, Donald Trump, pe orbită pentru scrutinul prezidenţial din 2024. (Hotnews)

6. Jake Sullivan, consilierul de securitate națională al președintelui Biden, a cerut luni Beijingului să reia discuțiile militare cu Statele Unite, pe care China le-a întrerupt după ce Nancy Pelosi a vizitat Taiwanul. „De când au început acțiunile intense și agresive ale armatei chineze în jurul Taiwanului, în august, nu am mai avut comunicarea militară. Noi credem că aceste comunicări pot duce la mai multă stabilitate și la reducerea riscului de neînțelegere”. (SCMP)

Din Cronica de Tehnologie: Amazon, FedEx, DoorDash și alte companii, în special din zona de livrări, au început să renunțe la roboți sau să regândească planurile care-i implică pe aceștia. Este o chestiune atât de costuri, cât și de funcționalitate, roboții nefiind deocamdată suficient de abili. (WSJ)

7. Oficialii Trezoreriei și ai Departamentului de Stat (echivalentul ministerului de Finanțe și cel de Externe), le-ar fi cerut băncilor americane, inclusiv JPMorgan și Citi, să ofere în continuare servicii de bază, cum ar fi decontarea în dolari americani, transferuri de plăți și oferte de finanțare comercială, companiilor rusești scutite de anumite sancțiuni, cum ar fi Gazprom sau producătorii de îngrășăminte Uralkali sau PhosAgro. (Bloomberg)

8. Elon Musk a scris pe Twitter, unde este urmărit de peste 100 milioane de conturi, că recomandarea lui pentru alegerile din SUA, care au loc azi, este un vot pentru candidații Republicani, deoarece Democrații dețin președinția, prin Joe Biden. (Bloomberg)

9. Compania americană Fenway Sports Group (FSG) a scos la vânzare clubul britanic de fotbal Liverpool FC, potrivit site-ului specializat The Athletic. Goldman Sachs și Morgan Stanley au fost angajate pentru a asista în acest proces. Prețul cerut ar fi de $4 miliarde. (Profit.ro)

Din Cronica Sportivă: România a fost învinsă drastic la Skopje, de campioana olimpică Franţa, scor 35-21 (17-11), în al doilea meci din grupa C a Campionatului European. Următorul meci va fi miercuri, cu Macedonia de Nord. Avem nevoie de victorie pentru a accede în Main Round.

10. Opt foști episcopi francezi au fost acuzați de abuz sexual, iar alți trei de nedenunțarea abuzului, a anunțat Conferința Episcopală Franceză. Printre cei investigați se numără și cardinalul Jean-Pierre Ricard, fost șef al Conferinței Episcopilor din Franța, care a recunoscut că a abuzat o fată de 14 ani când era preot, în urmă cu 35 de ani. (WashingtonPost)

Fotografia dimineții – Președintele Joe Biden își face un selfie cu suporterii la un miting electoral al Democraților, în New York City. Saul Loeb/AFP/Getty Images:

Ți-ar mai putea plăcea
600.000 de mașini noi și second-hand vândute în primele 6 luni – Cronica dimineții
Cronica dimineții – Angela Merkel: Rusia rămâne un partener

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău