Ambasada Ucrainei: Lucrările de dragare pe Dunăre făcute de partea ucraineană ”vizează exclusiv întreţinerea căii navigabile” – Cronica dimineții

1. Ambasada Ucrainei în România precizează că lucrările de dragare pe Dunăre făcute de partea ucraineană ”vizează exclusiv întreţinerea căii navigabile, adică asigurarea siguranţei navigaţiei prin menţinerea caracteristicilor tehnice actuale, precum şi eliminarea consecinţelor de colmatare naturală”. Reprezentanţii Ambasadei explică faptul că astfel de lucrări se fac de mai mulţi ani şi că partea ucraineană a informat, în august anul trecut, Administraţia Fluvială a Dunării de Jos privind lucrările planificate. (News.ro)

2. Primul transplant hepatic la un copil a fost făcut sâmbătă la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Grigore Alexandrescu din București. Pacientul de 11 ani, care avea insuficienţă hepatică şi ciroză hepatică decompensată, este stabil după operație. (Hotnews)

3. Un copil se află printre cei trei supravieţuitori scoşi dintre dărâmături, în a 13-a zi de când cutremurul cu magnitudinea 7,8 a lovit Turcia şi Siria. El a fost găsit în viaţă la 296 de ore după cutremur. Ceilalţi doi supravieţuitori sunt un bărbat şi o femeie. (News.ro)

Din Cronica Spațială: Parlamentul European a aprobat un proiect în valoare de 6 miliarde de euro pentru dezvoltarea unui sistem de sateliți pe orbita Pământului care să asigure servicii de internet. Proiectul se numește Infrastructure for Resilience, Interconnectivity and Security by Satellite (IRIS²) și reprezintă practic un rival pentru serviciul Starlink furnizat de SpaceX, care este disponibil inclusiv în România. Primele servicii de internet prin programul IRIS² ar urma să fie disponibile în cursul anului 2025. (SpaceNews)

4. Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a respins sâmbătă cererea Kievului de a primi muniţii cu fragmentaţie şi arme incendiare cu fosfor, explicând că Alianţa Nord-Atlantică nu furnizează asemenea armament. (Digi24)

5. Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat că doreşte înfrângerea Rusiei în războiul din Ucraina, avertizându-i în acelaşi timp pe cei care vor „mai presus de toate să zdrobească Rusia” că aceasta nu va fi niciodată poziţia Franţei. (G4Media)

6. Importurile Indiei de petrol rusesc vor atinge, în februarie, un nivel record de 1,9 milioane de barili în fiecare zi. Volumul este cu 35% mai mare decât cel din ianuarie și cu aproape 60% peste cel din decembrie 2022. (SCMP)

Din Cronica de Divertisment: Al treilea și ultimul sezon al serialului SF “Star Trek: Picard” e disponibil pe Paramount+. Producțiile Paramount+ sunt disponibile în România pe noua platfroma de streaming SkyShowtime, însă este posibil ca acesta să apară și în catalogul serviciului Amazon Prime Video. În noul sezon, Jean-Luc Picard se reîntâlnește cu o parte din fostul echipaj al navei USS Enterprise, printre care Geordi La Forge, Worf, William Riker, Beverly Crusher Deanna Troi, care sunt urmăriți de un inamic misterios.

7. Rezerva Federală (Fed) nu poate reduce inflația din SUA la ținta de 2% fără să distrugă economia, a avertizat economistul Mohamed El-Erian. “2% nu e o țintă realistă, 3-4% e mai aproape de realitate”. (Bloomberg)

8. În SUA, aproximativ 9,3% dintre împrumuturile auto acordate persoanelor cu scoruri de credit scăzute aveau întârzieri de minim 30 de zile la finalul anului trecut. Este cel mai mare procent înregistrat din 2010 până în prezent, conform unei analize a Moody’s Analytics. (WSJ)

9. Numărul persoanelor din Marea Britanie care depind de cantinele sociale este la un nivel record, deoarece un număr „în continuă creștere” de gospodării – inclusiv pensionari, personal NHS și profesori – caută ajutor pe fondul crizei costului vieții. O nouă cercetare a constatat că aproape 90% dintre cantinele sociale chestionate au raportat o creștere a cererii în decembrie 2022 și ianuarie 2023, comparativ cu un an în urmă. (TheGuardian)

Din Cronica Sportivă: SCM Râmnicu Vâlcea a învins, în deplasare, formaţia Praktiker Vac, scor 28-26 (13-13), în ultimul meci din grupa D a European League şi s-a calificat în sferturile de finală ale competiţiei.

10. Fostul premier Victor Ponta a avut o întâlnire cu liderul AUR George Simion. Ponta a declarat că s-a văzut cu Simion pentru „a-l consulta pe probleme de program economic”. (Hotnews)

Fotografia dimineții – Una din fotografiile selectate pentru a participa la concursul “The Picture of the Year”, organizat de Nat Geo. Fotograful Eris Esterle a realizat această fotografie în Mongolia:

Ți-ar mai putea plăcea
Partidul Comunist din Austria intră în parlamentul local din Salzburg pentru prima dată după anul 1945 – Cronica dimineții
Sondaj: Peste 60% dintre români cred că pandemia a fost provocată de elitele globale pentru a impune controlul asupra populației lumii – Cronica dimineții

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău