Băncile au primit cereri de suspendare a ratelor pentru unul din cinci credite acordate – Cronica serii

1. Începând de azi, 18 mai, s-a instituit starea de alertă pe întreg teritoriul țării pe o durată de 30 de zile, conform hotărârii de guvern adoptate astăzi. În această perioadă, în spațiile publice închise, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție. Pentru toate persoanele care vin în România din străinătate se instituie măsura carantinării sau izolării. Sunt interzise organizarea și desfășurarea de mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte. Se instituie interdicția deplasării persoanelor în afara localității/zonei metropolitane, cu anumite excepții. Consumul de alimente va fi interzis în continuare în spațiile localurilor publice, inclusiv la terasele acestora. Mall-urile mari rămân închise, dar este permis comerțul în centrele comerciale mici, de sub 15.000 metri pătrați. (Profit.ro)

2. Terasele vor fi deschise la 1 iunie, iar pe 15 iunie va fi deschis, oficial, sezonul estival, odată cu restaurantele, pentru că hotelurile sunt deja în funcțiune. Acest calendar a fost agreat de reprezentanții HORECA cu Guvernul în discuția de astăzi. (Profit.ro)

Una din Cronica de Tehnologie: Mozilla lansează un incubator pentru startup-uri care își propune să susțină dezvoltarea unor “produse și servicii de internet care oferă controlul utilizatorilor”. În prima fază, pentru startup-urile early-stage, sunt disponibili $75.000. (TechCrunch)

3. Ministerul Sănătăţii anunţă că, pentru luna aprilie, 44.074 persoane din sistemul sanitar primesc stimulentul de risc. Banii pentru personalul din cadrul unităţilor de primiri urgenţe, serviciilor de ambulanţă, direcţiilor de sănătate publică, dar pentru rezidenţi vor fi virate de la bugetul de stat, urmând a fi recuperate din fonduri europene. (News.ro)

4. Mandatele aleșilor locali s-ar putea prelungi cu un an astfel încât, după alegerile locale, viitorii primarii și șefii de CJ să fie aleși în funcții pe o perioadă de cinci ani. Un proiect de lege depus de UDMR și susținut de PSD are șanse mari să treacă de Parlament în aceasă săptămână. Dacă devine lege, proiectul depus de UDMR și susținut de PSD (care, de altfel deține majoritatea în Senat) poate intra în vigoare de la alegerile locale din acest an. (Hotnews)

5. Băncile din România au primit cereri de suspendare a ratelor pentru 317.000 de împrumuturi, atât în baza ofertelor proprii, cât și în temeiul OUG 37/2020. 303.000 clienți persoane fizice și până în 14.000 de companii au depus solicitări de suspendare a plății ratelor, ceea ce reprezintă circa 20% dintre creditele acordate persoanelor fizice și sub 14% din totalul creditelor accesate de persoanele juridice, arată datele Asociației Române a Băncilor. (Profit.ro)

Una din Cronica Stirilor Pozitive: Chinezii de la Huami au anunțat dezvoltarea unei măști de protecție care folosește lumina ultravioletă pentru a dezinfecta filtrele. Procesul durează 10 minute și este folosit un port USB pentru activare. (TechCrunch)

6. În programul IMM Invest au fost aprobate de bănci aproape 5.000 credite pentru întreprinderile mici și mijlocii, iar numărul acestor credite va crește, a afirmat premierul Orban. Aplicația programului IMM INVEST ROMÂNIA va rămâne deschisă până 31.12.2020, având un plafon alocat de 15 miliarde de lei. (Profit.ro)

7. La două săptămâni de la anunțul privind concedierea a 3700 de persoane, Uber a anunțat astăzi închiderea a 45 de birouri și renunțarea al alți 3000 de angajați. (WSJ)

8. Sistemul juridic în Statele Unite va înregistra o premieră. În Texas, jurații care vor judeca o dispută comercială vor asculta pledoariile pe sistemul de video conferințe Zoom. Procesul va fi transmis și pe YouTube. (Reuters)

9. Americanii au investit $10.86 miliarde în jocuri în primul trimestru al anului, o sumă record, mai mare cu 9% decât anul trecut. $9.58 miliarde au revenit jocurilor video, care au crescut cu 11% YoY. (TechCrunch)

10. Ciclistul american Lance Armstrong afirmă că avea doar 21 de ani atunci când a început să se dopeze, dezvăluirea fiind făcută în documentarul „Lance”, care va fi difuzat în două părţi, pe 24 şi 31 mai, de postul american ESPN. (Hotnews)

Fotografia serii – Coperta ediției de săptămâna viitoare a revistei New Yorker:

Ți-ar mai putea plăcea
Cronica serii – Prețurile locuințelor din România au revenit pe creștere în Q4
Dobânzile la care se împrumută guvernul României au sărit peste cele ale Ungariei și au ajuns cele mai mari din regiune – Cronica serii

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău