Cronica serii

Aproape jumătate dintre persoanele infectate cu COVID-19 în România s-au vindecat – Cronica serii

1. Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că din 15 mai devine obligatorie purtarea măştii în spaţii închise. Pentru deplasarea în interiorul localităţilor nu este necesară o declaraţie, dar va fi necesară pentru deplasarea în provincie, astfel de deplasări putând fi făcute pentru anumite motive. Iohannis a anunţat şi că, într-o primă fază, serviciile religioase cu […]

Mai mult

INS: Numărul deceselor înregistrate în luna martie a fost mai mic comparativ cu martie 2019 – Cronica serii

1. Guvernul a adoptat proiectul de lege care prevede măsurile ce vor intra în vigoare după 15 mai, în cadrul stării de alertă. Printre acestea se află obligativitatea purtării măştii în spaţiile publice închise, faptul că restaurantele şi mall-urile rămân închise, că firmele trebuie să instituie programe individualizate pentru angajaţi. (News.ro) 2. Deficitul balanței comerciale […]

Mai mult

Guvernul acordă o amnistie fiscalã pentru persoane fizice și juridice – Cronica serii

1. Firmele și persoanele fizice care vor achita până la 15 decembrie 2020 principalul restanțelor bugetare, înregistrate la 31 martie 2020, vor plăti obligațiile curente, rezultate după 31 martie 2020, și vor depune toate declarațiile fiscale vor beneficia de amnistie fiscală, prin anularea dobânzilor, penalităților și a tuturor accesoriilor aferente obligațiilor bugetare principale. (Profit.ro) 2. […]

Mai mult

Guvernul va discuta extinderea până la 30 iunie a termenului limită pentru depunerea Declarației Unice – Cronica serii

1. Guvernul va discuta în ședința de astăzi extinderea până la 30 iunie a termenului limită pentru depunerea Declarației Unice. De asemenea, ar urma să adopte și o serie de bonificații pentru plata sumelor datorate în baza acestei declarații. (Profit.ro) 2. Indicele Nasdaq al bursei americane a intrat pe pozitiv, recuperând toată pierderea din ultimele […]

Mai mult

Comisia Europeană: Economia României este estimată să scadă cu 6% în acest an – Cronica serii

1. Comisia Europeană a revizuit în scădere estimările privind evoluția economiei României în 2020, citând impactul crizei provocate de pandemia de coronavirus. Economia României este estimată să scadă cu 6% în acest an, față de o creștere de 3,8% preconizată în februarie, înainte ca pandemia să își producă primele efecte asupra economiei. Deficitul bugetar ar […]

Mai mult

CEDO a decis că Laurei Codruța Kovesi i-au fost încălcate drepturi fundamentale în urma deciziei CCR de revocare a sa de la DNA – Cronica serii

1. Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a stabilit, în unanimitate, că revocarea Laurei Codruţa Kovesi de la conducerea DNA s-a făcut cu încălcarea mai multor articole din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, respectiv dreptul la un proces echitabil şi dreptul la libertatea de exprimare. (News.ro) 2. Ministerul Justiţiei a propus Guvernului eliberarea lui Tudorel […]

Mai mult

Iohannis: Starea de urgenţă nu va fi prelungită. Din 15 mai va fi înlocuită de starea de alertă – Cronica serii

1. Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că starea de urgenţă nu va fi prelungită, iar din 15 mai va fi înlocuită de starea de alertă. Conform preşedintelui, deplasările vor fi permise în interiorul localităţii, ”dar nu e bine să exagerăm”, iar purtarea măştii în spaţii publice închise şi în mijloacele de transport în comun și […]

Mai mult

61% din populaţia a două dintre cele mai afectate oraşe din Lombardia prezintă anticorpi – Cronica serii

1. Primele rezultate ale unor analize serologice efectuate în provincia Bergamo din regiunea Lombardia, una dintre cele mai afectate de Covid-19, arată că 61% din populaţia din două dintre cele mai afectate oraşe – Alzano Lombardo şi Nembro – prezintă anticorpi. Aceste rezultate au fost obţinute în urma analizei serologice a 750 din 1.500 de […]

Mai mult

În martie s-a înregistrat cea mai mare scădere a consumului în SUA, din 1959 până în prezent – Cronica serii

1. Consumul a scăzut cu 7,5% în martie, în Statele Unite. Este cea mai mare scădere înregistrată la nivelul unei luni din 1959 până în prezent. (WSJ) 2. Întreruperea activității firmelor se vede într-o rată a șomajului în creștere cu 0,7 puncte procentuale la 4,9% în martie, cel mai ridicat nivel de după aprilie 2017. […]

Mai mult

Economia Statelor Unite a scăzut cu 4,8% pe primul trimestru al acestui an – Cronica serii

1. Economia Statelor Unite a scăzut cu 4,8% pe primul trimestru al acestui an. Este pentru prima oară de la criza din 2008 când economia celei mai puternice economii din lume scade. Impactul ultimelor 3 săptămâni din martie, perioadă în care administrația a impus măsurile de izolare, a fost extrem de puternic, ștergând tot câștigul […]

Mai mult
1 81 82 83 84 85 141