Erste: Necesarul brut de finanțare pentru anul viitor va fi de 9,9% din PIB sau 170 de miliarde de lei – Cronica serii

1. Necesarul brut de finanțare pentru anul viitor va fi de 9,9% din PIB sau 170 de miliarde de lei, estimează Erste. Deși în scădere față de 2023, nivelul rămâne unul ridicat și va fi nevoie de un context favorabil al piețelor pentru a asigura finanțarea la un cost rezonabil. (Profit.ro)

2. BNR a anunțat că datoria externă totală a României a crescut în primele zece luni cu 18,548 miliarde euro, la 162,434 miliarde euro. (News.ro)

3. Transferurile personale de bani din stăinătate înspre România au crescut pentru al doilea an consecutiv și au atins anul trecut 4,43 miliarde de euro, cel mai ridicat nivel din Uniunea Europeană, potrivit datelor Eurostat. (Profit.ro)

4. Conducerile executive ale USR, PMP şi Forţa Dreptei au aprobat formarea polului de dreapta în urma negocierilor din ultima perioadă, au precizat surse politice. Anunţul oficial privind constituirea polului urmează să fie făcut luni, la Parlament. (News.ro)

5. Aproape 50% dintre români consideră că Republica Moldova este mai apropiată de România şi de UE, în condiţiile în care, în urmă cu 10 ani, procentul trecea de 50%, indică datele unui sondaj realizat de INSCOP. A scăzut însă cu 10 procente numărul celor care cred că R. Moldova este mai apropiată de Rusia şi de Uniunea Eurasiatică. (News.ro)

Din Cronica de Turism: Toate biletele de tren s-au scumpit începând din 10 decembrie cu 8,8%, echivalentul inflației anuale la data de 1 octombrie, conform datelor publicate de Institutul Național de Statistică. Creșterile se aplică atât la trenurile CFR Călători, cât și la trenurile operatorilor privați. Majorarea prețurilor a intrat automat în vigoare odată cu Mersul Trenurilor 2024, însă a fost comunicată oficial cu două zile întârziere, doar după ce informația a ajuns în presă. (Club Feroviar)

6. Șefa Parlamentului European a fost singurul oficial UE care a menționat intrarea României și Bulgariei în Schengen la debutul Consiliului European de la Bruxelles. Roberta Metsola, și-a exprimat joi speranța că summitul Consiliului European care a început la Bruxelles va fi „în sfârșit” cel în care membrii UE vor permite României și Bulgariei să intre în spațiul Schengen fără frontiere. (G4Media)

7. Peste 40% dintre români spun că vor cheltui de sărbătorile de iarnă mai puțin decât au cheltuit anul trecut, rezultă dintr-un sondaj realizat de CEC Bank. (Hotnews)

8. Reprezentanții industriei auto din România grupați în ACAROM se declară „șocați” de sumele prevăzute pentru programele Rabla în proiectul de buget pentru 2024. Cuantumul ecotichetului acordat scade de la 51.000 de lei la maxim 10.000. (Economica)

9. Prețul motorinei a coborât sub pragul de 7 lei/l în toate stațiile Petrom și Socar și într-o stație Lukoil din capitală, în urma deciziei liderului pieței de a ieftini, astăzi, combustibilul diesel cu 5 bani/l. (Profit.ro)

Din Cronica de Tehnologie: Oamenii de știință au creat un „biocomputer hibrid”,  care combină țesutul cerebral uman crescut în laborator cu circuite convenționale și inteligență artificială. Numit Brainoware, acesta ar putea contribui atât la dezvoltarea cipurilor fuzionate cu neuroni, cât și la mai buna înțelegere a creierului uman. (Engadget)

10. UE ”nu se află în poziţia” de a deschide negocieri de aderare la UE a Ucrainei, a reiterat premierul ungar Viktor Orban la sosirea la summitul UE de la Bruxelles. (News.ro)

Ți-ar mai putea plăcea
Ministrul Finanțelor: Și bugetării trebuie să suporte costul crizei declanșate de epidemia de coronavirus – Cronica serii
Aproape jumătate dintre persoanele infectate cu COVID-19 în România s-au vindecat – Cronica serii

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău