Guvernul a închis primele două luni din an cu un deficit foarte mare, de 1,67% din PIB, 29 miliarde de lei – Cronica serii

1. Guvernul a închis primele două luni din an cu un deficit foarte mare, de 1,67% din PIB, 29 miliarde de lei, deja cu o gaură de circa 21 miliarde de lei doar în februarie, determinată de cheltuieli cu înarmarea, dar și de sume mari alocate pentru stingerea datoriilor în sectorul de sănătate. Nivelul este unul record atât ca procentaj din PIB, cât și ca sumă. (Profit.ro)

2. Cancelarul austriac Karl Nehammer a transmis joi, după întâlnirea pe care a avut-o cu președintele Klaus Iohannis, că poziția Austriei în privința extinderii spațiului Schengen rămâne neschimbată: Austria se împotrivește aderării țării noastre. „Sistemul Schengen nu funcționează, prin urmare nu poate fi extins”, afirmă cancelarul de la Viena. (Digi24)

3. Prim-ministrul Marcel Ciolacu a anunţat că va continua mecanismul de plafonare a preţurilor la energie şi gaze până în primăvara anului 2025. (News.ro)

4. Fostul ministru al Economiei, Florin Spătaru, care în prezent deține funcția de consilier de stat la Cancelaria Primului ministru, afirmă că România va avea „costuri” de $300 de miliarde, ca urmare a unor obligații pe care ni le-am asumat prin decarbonizare până în 2050. (Profit.ro)

Din Cronica de Turism: Numărul pasagerilor pe zboruri interne în România a fost anul trecut de 905.000, în scădere cu 7% comparativ cu 2022 și cu 31% comparativ cu 2019, potrivit unei analize realizate de publicația BoardingPass. Dintre aceștia, aproape 295.000 de pasageri au călătorit pe ruta București – Cluj-Napoca, în timp ce 273.000 de pasageri au utilizat ruta București – Timișoara, iar alți 155.000 de pasageri au optat pentru ruta București – Iași. (Boarding Pass)

5. Inflația superioară din România față de cea din zona euro a adus cea mai importantă apreciere în termeni reali a leului din ultimii 17 ani, relevă un document al grupului bancar austriac Erste. Austriecii consideră că leul este supraevaluat cu 6%. (Profit.ro)

6. Institutul Naţional de Sănătate Publică a anunțat încetarea alertei epidemiologice de gripă după de numărul de îmbolnăviri, în scădere de 3 săptămâni. (Hotnews)

7. Congresul Partidului Popular European a decis ca Ursula von der Leyen să fie candidata PPE pentru unu nou mandat de cinci ani la şefia Comisiei Europene. (News.ro)

8. Catastrofa umanitară cauzată de războiul din Gaza este o „ruşine pentru civilizaţie”, a declarat joi ministrul de externe chinez, Wang Yi, reiterând apelul Beijingului pentru o „încetare imediată a focului”. (G4Media)

Din Cronica de Tehnologie: Cele mai populare soluții AI de generare a imaginilor pot fi folosite pentru a crea ilustrații cu care să fie manipulați alegătorii, conform unui studiu. Midjourney, DreamStudio, ChatGPT Plus și Microsoft Image Creator au permis în 41% dintre cazuri generarea unor astfel de imagini înșelătoare. (CNN)

9. Printr-o decizie luată într-o perioadă de aproape cinci ani, Administrația americană pentru Alimente și Medicamente (FDA) a decis că iaurturile pot avea acum o mențiune limitată conform căreia pot reduce riscul de diabet de tip 2. Decizia marchează prima mențiune calificată de sănătate pe care agenția federală a emis-o vreodată pentru iaurt. (CNN)

10. Oligarhul Ilan Șor ar fi vrut să trimită peste 200 de persoane la București, pe 6 martie, în sprijinul AUR, pentru a protesta în timpul Congresului PPE. Anunțul a fost făcut de șeful Poliției Naționale din Republica Moldova, Viorel Cernăuțeanu. Acesta a spus că sumele pe care urmau să le primească pe zi persoanele respective ajungeau la sute de euro. (Digi24)

Ți-ar mai putea plăcea
Iohannis: Guvernul va promova în scurt timp o legislaţie pentru alegerea primarilor în două tururi – Cronica serii
Rata anuală a inflaţiei a scăzut la 6,6% în martie – Cronica serii

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău