În jur de 1 milion de bugetari vor avea salariile majorate de la 1 august – Cronica serii

1. Deputatul PNL Daniel Gheorghe vrea unirea României cu Republica Moldova, un subiect evitat de reprezentanții de vârf ai statului român. Gheorghe, care este Comisiei comune pentru integrarea europeană dintre Parlamentul României și Parlamentul Republicii Moldova, a declarat că ”generația noastră este datoare să pună în discuție cu pragmatism, în virtutea dreptului internațional si a legilor existente in cele doua state românești, proiectul reunificării românești”. (G4Media)

2. În jur de 1 milion de bugetari vor avea salariile majorate de la 1 august. ​Guvernul a adoptat vineri ordonanța de urgență pentru ​toţi bugetarii care nu au ajuns încă la salariile prevăzute în grila din 2022 a Legii salarizării și care vor primi, începând cu luna august din acest an, un sfert din diferenţa între suma prevăzută în această grilă şi salariile în plată, a anunțat vineri ministrul Muncii, Marius Budăi. (Hotnews)

3. Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat că Guvernul a aprobat acordarea concediului paternal la naşterea fiecărui copil, nu numai la primul copil, cum era până acum. (News.ro)

4. Comisia Europeană a redus cu 10% estimările privind recolta de porumb din acest an în blocul comunitar, a doua scădere consecutivă, din cauza secetei severe. Reducerea vine ca urmare a estimărilor privind randamentele mai scăzute în România, Franța, Bulgaria și Ungaria, a precizat Executivul comunitar. (Profit.ro)

Din Cronica de Tehnologie: LastPass, unul dintre cele mai populare managere de parole, a fost spart de hackeri, care au furat cod sursă și mai multe informații tehnice. Compania spune, însă, că parolele utilizatorilor sunt în siguranță. LastPass nu este la primul incident de securitate, iar anul trecut a fost prins că a integrat trackere în aplicația de Android. (Bloomberg)

5. Relațiile franco-britanice se îndreaptă spre „probleme serioase” dacă cele două țări nu pot spune cert dacă sunt prietene sau dușmane, a spus președintele Franței, Emmanuel Macron, ca reacție la afirmația aspirantei la poziția de prim-ministru al guvernului britanic, Liz Truss. Macron a reacționat după ce Liz Truss a spus că încă „se decide” dacă președintele francez este „prieten sau dușman”. (Digi24)

6. Grupul rus Gazprom a anunţat vineri că a umplut capacităţile interne de stocare în proporţie de 91,4% până la data de 26 august. Nivelul capacităţilor de stocare din Rusia înaintea sezonului de iarnă este urmărită cu atenţie, de când Moscova a anunţat că va prioritiza livrările de gaze pe piaţa sa internă, în detrimentul exporturilor. (Hotnews)

7. Moderna a dat în judecată Pfizer și partenerul său german BioNTech pentru încălcarea brevetelor în dezvoltarea primului vaccin COVID-19 aprobat în Statele Unite. Moderna acuză cele două companii de copierea tehnologiei ARNm pe care Moderna a dezvoltat-o ​​înainte de pandemie. (WSJ)

8. Serviciile ruse ar fi spionat pregătirea militarilor ucraineni în utilizarea de noi arme în două baze militare, inclusiv una administrată de armata americană, localizate în Germania, a relatat, vineri, cotidianul german Der Spiegel. (News.ro)

Din Cronica de Divertisment: Convenția East European Comic Con, cel mai important eveniment dedicat fanilor de filme, seriale și jocuri video, a început astăzi la complexul expozițional Romexpo și se va desfășura până duminică, 28 august. La eveniment participă actori din seriale celebre precum House of the Dragon, Lord of the Rings: The Rings of Power, Vikings sau Supernatural, care vor avea sesiuni de autografe și poze pentru care fani. Aceștia trebuie să plătească separat pentru autografe și poze, pe lângă biletul de acces. (Malaezu)

9. Un grup de parlamentari din Partidul Social Democrat din Germania (SPD), partid condus de cancelarul Olaf Scholz, a cerut negocieri de pace cu Rusia și încheierea unui acord încetare a focului în Ucraina cât mai curând posibil. „Continuarea războiului va duce doar la mai multe victime și distrugeri. Avem nevoie de o încetare a focului cât mai curând posibil ca punct de plecare pentru discuții de pace cuprinzătoare”. (TheGuardian)

10. Un meci de volei în care sportivele din echipa națională feminină a Chinei au fost nevoite să poarte măști anti-Covid N95 a iscat un val de reacții furioase pe rețelele sociale. Asociația națională de Volei și-a cerut scuze pentru această situație. Evenimentul a avut loc joi la Cupa Asiei din Filipine, în care China a înfruntat Iranul. Ulterior, în a doua parte a meciului, voleibalistele și-au dat jos măștile. În comentariile de pe rețelele sociale din China, oamenii își exprimau furia pentru faptul că strategia zero-Covid a țării pune în pericol sănătatea sportivilor. Unii au spus că autoritățile au dus mult prea departe această strategie. (Digi24)

Ți-ar mai putea plăcea
Foreign Policy: SUA și Germania fac eforturi pentru a amâna invitația de aderare la NATO a Ucrainei – Cronica serii
Guvernul acordă o amnistie fiscalã pentru persoane fizice și juridice – Cronica serii

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău