Ministrul Sănătății: Prelungirea stării de alertă după 15 iulie este iminentă. E posibilă carantinarea unor localități – Cronica dimineții

1. Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că, în acest moment, nu se impune o nouă stare de urgenţă din cauza numărului de persoane infectate cu coronavirus, dar că, în condiţiile în care legislaţia va permite, anumite localităţi sau chiar regiuni ar putea intra în carantină. El a subliniat că prelungirea stării de alertă este ”aproape iminentă”. (News.ro)

2. 8.500 de elevi care au trecut de examenul de Evaluare Națională, aproape dublu față de anul trecut, riscă să ajungă la un liceu profesional după ce, în urma repartizării automate nu au reușit să ajungă la unul din liceele dorite, deși au obținut note între 7,00 și 9,56. (Ziare)

3. Proiectul de lege privind carantina şi izolarea, adoptat de Guvern în şedinţa din 6 iulie, a fost avizat favorabil de către Ministerul Justiţiei, cu observaţii preluate în textul proiectului, informează Guvernul ca răspuns la „afirmaţiile false” făcute de preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu. (G4Media)

Una din Cronica de Business: Omul de afaceri Liviu Goncea a preluat 48% din acțiunile clubului de fotbal FC Rapid din Liga a II-a. (Profit.ro)

4. Lumea nu va reveni la „vechea normalitate într-un viitor previzibil”, a estimat luni Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), după o zi record cu 230.000 de noi cazuri de infectare cu coronavirus. „Virusul rămâne inamicul public numărul unu, dar acţiunile numeroaselor guverne şi persoane nu reflectă acest lucru”, a declarat directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, estimând că „prea multe ţări merg în direcţia greşită”. (News.ro)

5. Preşedintele american Donald Trump i-a atacat pe experţii în domeniul sănătăţii din guvernul său care coordonează reacţia la epidemia de coronavirus, în condiţiile erodării relaţiei sale cu principalul expert în boli infecţioase din ţară, medicul Anthony Fauci. Preşedintele republican, care doreşte să fie reales în noiembrie, este tot mai critic faţă de oficialii din domeniul sănătăţii din guvern şi recomandările lor, pe fondul creşterii numărului cazurilor de infectări care pune în pericol relaxarea restricţiilor la nivel naţional. Trump a repostat pe Twitter, pentru cei 83 de milioane de urmăritori ai săi, acuzaţiile unui fost realizator de emisiune concurs, potrivit cărora ”toată lumea minte”, inclusiv Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC). (News.ro)

6. Guvernul a împrumutat 270 de milioane de lei din piața internă, printr-o emisiune de obligațiuni, sub suma intenționată. Este a doua licitație la rând când Ministerul Finanțelor emite obligațiuni sub prospect, după ce săptămâna trecută a ieșit în piețele externe cu un împrumut record în dolari. (Profit.ro)

7. ANAF are pregătit tot mecanismul pentru poprirea electronică a conturilor, astfel încât operațiunea să se desfășoare rapid și cu cât mai puține inconveniente pentru datornic. Popririle și executările sunt suspendate de Guvern până la 25 octombrie, așa că mecanismul va deveni operațional de pe 26 octombrie. (Profit.ro)

Una din Cronica Externă: China și Iran au negociat un acord economic și de securitate, care va crește semnificativ investițiile chineze și cooperarea militară, în schimbul petrolului iranian și va reprezenta o lovitură majoră pentru eforturile administrației Donald Trump de a izola Iranul. (NYTimes)

8. Guvernatorul Californiei, Gavin Newsom, a anunţat luni închiderea barurilor şi a restaurantelor în spaţii închise la nivelul întregului stat. Bisericile, sălile de sport şi saloanele de coafură din comitatele cele mai afectate de noul coronavirus vor fi de asemenea închise. În cele mai mari două districte şcolare, Los Angeles şi San Diego, cursurile se vor relua doar online. (News.ro)

9. Diplomația rusă a declarat că transformarea fostei Hagia Sofia din Istanbul în moschee este o „afacere internă” a Turciei. Declaratiile sunt contrare celor ale Bisericii Ortodoxe Ruse care a criticat dur Turcia pentru decizia luată. (Hotnews)

10. Premierul canadian Justin Trudeau a recunoscut că a „făcut o greșeală” participând la discuțiile privind un contract guvernamental major acordat unei organizații de caritate care i-a plătit pe membrii familiei sale. Opoziția conservatoare din Canada ceruse vineri o anchetă pentru a vedea implicarea premierului Trudeau în atribuirea respectivului contract. (Hotnews)

La fotografia dimineții avem o caricatură:

Ți-ar mai putea plăcea
Lavrov: Aproape toți miniștrii guvernului Republicii Moldova au cetățenie română – Cronica dimineții
Cronica dimineții – Parlamentării greci vor 290 miliarde euro, despăgubiri de război, de la Germania

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău