Românii considerați a fi ″vulnerabili″ vor primi anul viitor 1.400 lei pentru plata facturilor la energie – Cronica dimineții

1. Românii considerați a fi ″vulnerabili″ vor primi anul viitor ajutoare de la stat pentru plata facturilor la energie în sumă totală de 1.400 lei/beneficiar, din fonduri UE, a anunțat Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE). Potrivit sursei citate, costul măsurii este estimat la 4 miliarde lei, sumă ce va proveni integral din fonduri UE. (Profit.ro)

2. Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, este de părere că nu vom mai avea o problemă de sănătate publică aşa cum s-a întâmplat în anul 2021, deoarece acum majoritatea a trecut prin boală sau s-a vaccinat împotriva coronavirusului. Rafila a precizat că a semnat o comandă de 3 milioane de doze de vaccin anti-COVID pentru cei care doresc să se protejeze împotriva noii tulpini. (News.ro)

3. România găzduieşte, începând de duminică, Reuniunea Liderilor de la München (Munich Leaders Meeting – MLM), un format al Conferinţei de Securitate de la München, care se desfăşoară chiar înaintea întâlnirii pe care o au, săptămâna viitoare, tot la Bucureşti, miniştrii de externe ai statelor membre NATO. (News.ro)

Din Cronica Spațială: Agenția Spațială Europeană (ESA) a publicat o imagine realizată de telescopul spațial Hubble care surprinde coliziunea a două galaxii situate la 670 de milioane de ani-lumină distanță de Pământ. Cele două galaxii sunt distorsionate din cauza gravitației, motiv pentru care se întrepătrund și formează un inel cu un contur albastru. (ESA)

4. Mai multe proteste au avut loc sâmbătă seara în orașe din China, pe fondul creșterii furiei populației față de măsurile stricte împotriva răspândirii Covid. Protestatarii din Shanghai au cerut demisia liderului Xi Jinping. (NYTimes)

5. Prețul petrolului rusesc ar trebui să fie limitat la 30 și 40 de dolari pe baril, mai mic decât nivelul propus de G7, a declarat sâmbătă președintele ucrainean Volodimir Zelenski. (Digi24)

6. Administrația Biden i-a permis companiei petroliere Chevron să extragă petrol din Venezuela și să-l importe în Statele Unite, după un acord cu guvernul Maduro. (WSJ)

Din Cronica de Divertisment: Documentarul “What Killed Maradona” este disponibil din această săptămână pe platforma HBO Max. Realizată în 2021, producția analizează circumstanțele în care a încetat din viață marele fotbalist argentinian Diego Armando Maradona.

7. Anchetatorii polonezi au stabilit că o rachetă defensivă ucraineană a căzut în satul Przewodow în 15 noiembrie, a declarat preşedintele polonez Andrzej Duda. Liderul polonez a dat vina pe Rusia pentru incidentul soldat cu moartea a două persoane. (Hotnews)

8. Suprafață acoperită cu zăpadă, la final de noiembrie, din emisfera Nordică este cea mai extinsă din ultimii 56 de ani, de când au început oficial măsurătorile. 41 de milioane de km pătrați din jumătatea de nord a planetei sunt acoperiți cu zăpadă în acest moment. (Link)

9. Adobe a anunțat că americani au cheltuit online, de Black Friday, $9,12 miliarde, o sumă record. Vânzările au crescut cu 2,3%, comparativ cu anul trecut, peste așteptările analiștilor care indicau o creștere de 1%. Adobe se așteaptă ca Cyber Monday să fie ziua cu cele mai mari vânzări din acest an, estimând un volum de $11,2 miliarde. (Reuters)

Din Cronica Sportivă: Rezultate înregistrate în partidele disputate, sâmbătă, în etapa a 15-a din Liga 2:

  • Minaur Baia Mare – Viitorul Pandurii  1-2
  • Metaloglobus Bucureşti – Progresul Spartac  3-0
  • CSM Slatina – Politehnica Timişoara  0-0
  • CSC Dumbrăviţa – Unirea Constanţa  2-0
  • Unirea Slobozia – Unirea Dej 1-1
  • Poli Iași – Dinamo 1-0

10. Tsai Ing-wen, președinta Taiwanului, și-a dat demisia din funcția de șef al partidului Democratic Progresiv, după rezultatele slabe înregistrate la alegerile locale. (Reuters)

Fotografia dimineții – Coperta revistei The Economist:

Ți-ar mai putea plăcea
Un fost deputat PSD propune impozitarea progresivă a salariilor – Cronica dimineții
Raed Arafat critică decizia guvernului din care face parte de a liberaliza serviciile medicale – Cronica dimineții

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău