1. Dintre cei 123.122 de candidați prezenți la examenul de Evaluare Nationala, 94.526 de candidați au obținut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci), rezultând o rată de promovare de 76,80%, în ușoară creștere față de anul trecut – 76,10%. Aproape un sfert dintre elevi au luat note sub 5 la Evaluarea Națională. Potrivit […]
1. Proiectul de Ordonanță de Urgență care reglementează eliberarea certificatelor digitale COVID, de la data de 1 iulie, a fost transmis Guvernului de către Ministerul Sănătății și ar urma să fie aprobat în ședința de marți a Executivului. Din prima zi a lunii viitoare, cei care doresc să călătorească între țările UE trebuie să descarce […]
1. România este pe ultimul loc în Uniunea Europeană la nivelul de educaţie terţiară (studii superioare complete), arată datele publicate vineri de Oficiul European de Statistică. Anul trecut, 41% din populaţia UE cu vârsta între 25 şi 34 de ani avea studii superioare complete, în timp ce în România procentul este 25%. (G4Media) 2. Execuţia […]
1. Guvernul a anulat majorarea alocațiilor pentru copii de la 1 iulie. Astfel, alocațiile nu vor mai fi majorate cu 20% de la 1 iulie, singura majorare urmând a fi cea din ianuarie 2022, iar începând cu 1 ianuarie 2023, alocațiile vor fi doar indexate cu inflația. (Profit.ro) 2. Vaccinul anti Covid-19 dezvoltat de Pfizer-BioNTech […]
1. Averea românilor a crescut cu 9% anul trecut, o creştere mai rapidă decât cea a Europei de Vest, de 4%, dar mai lentă decât cea a Europei de Est de 12%. Bunăstarea globală a atins un nou record, pe fondul pandemiei, se arată într-un raport al Boston Consulting Group (BCG). Până la sfârşitul deceniului, […]
1. Românii au o putere de cumpărare peste cea a grecilor, a ungurilor și a bulgarilor, conform celor mai recente estimări privind consumul individual efectiv, publicate de Eurostat. Conform sursei citate, în aul 2020, România avea un consum anual efectiv situat la 79% din media UE. (StartupCafe) 2. Poliția din România ocupă locul doi privind […]
1. Populaţia activă a României era, în primul trimestru al anului, de 8,132 de milioanede persoane, din care 7,636 de milioane de persoane erau ocupate şi 496.000 persoane erau şomeri, arată datele publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică. (News.ro) 2. Începând cu drepturile aferente lunii ianuarie 2022, alocația de stat pentru copii va fi […]
1. Direcţia de Sănătate Publică Timiş a anunţat, joi, prima zi fără nicio nouă contaminare cu virusul SARS-CoV-2 de la începutul pandemiei, relatează Agerpres. Județul Timiș este pe locul 5 pe țară la vaccinare, cu o rată de peste 30% din populația de peste 12 ani vaccinată. (G4Media) 2. Premierul Florin Cîțu a declarat că […]
1. Numărul de doze de vaccin anti Covid-19 administrate până în prezent, conform datelor raportate până la 15 iunie, este de 8.600.553, dintre care 6.843.951 de doze BioNTech/Pfizer, 699.912 de doze Modernă, 831.359 de doze AstraZeneca și 225.331 de doze Johnson&Johnson. Guvernul consideră, că, „în ritmul actual, până la finalul anului 2021 ar fi vaccinate […]
1. Aproape jumătate din suma încasată la bugetul de stat din impozit pe salarii și venit este colectată în București, potrivit datelor ANAF. Astfel, 11,26 miliarde de lei, reprezentând 46,4% din suma totală de 24,26 miliarde lei, a fost strânsă de stat anul trecut în București. Următoarele surse de încasări sunt județul Cluj – 936,2 […]