Monthly Archives: oct. 2019

Gaura din pătura de ozon de deasupra Antarcticii a ajuns la cel mai mic nivel din 1982 – Cronica dimineții

1. Parlamentarii britanici au respins, prin vot, calendarul accelerat al premierului Boris Johnson privind adoptarea legislației asupra Brexitului, compromițând șansele unei ieșiri cu acord a Regatului Unit din Uniunea Europeană, la 31 octombrie. (Profit.ro) 2. Combatanţii kurzi au transmis administraţiei americane faptul că s-au retras complet din ”zona de securitate” cerută de Ankara în nordul […]

Mai mult

Comisia Europeană menţine MCV pentru România, Bulgaria ar putea scăpa – Cronica serii

1. Comisia Europeană menţine MCV pentru România, precizând că, de la ultimul raport, din noiembrie 2018, a constatat o involuţie faţă de progresele înregistrate în anii precedenţi, situaţie care constituie o sursă de preocupare majoră. Comisia Europeană afirmă că au existat situaţii în care Secţia specială pentru investigarea magistraţilor a intervenit pentru a schimba cursul […]

Mai mult

Jumătate din băncile lumii s-ar prăbuși în cazul unei crize – Cronica de Business

1. Operatorul privat de servicii poştale Pink Post a înregistrat, anul trecut, cel mai mare volum de trimiteri din rândul operatorilor privaţi de servicii poştale. Compania a livrat anul trecut peste 386 milioane de trimiteri, încheind anul cu o cifră de afaceri de peste €16,6 milioane. (News.ro) 2. Cei 46,8 milioane de milionari ai lumii […]

Mai mult

Hackerii unei unități ruse de spionaj cibernetic a derulat atacuri în 35 de țări deghizați ca hackeri iranieni – Cronica de Tehnologie

1. Hackerii unei unități ruse de spionaj cibernetic a derulat atacuri în 35 de țări deghizați drept hackeri iranieni. Grupul Turla, cunoscut pentru legăturile cu serviciile de spionaj rusești, a reușit să intre în posesia instrumentelor folosite de iranienii de la Oilrig și să deruleze atacuri pe baza acestora. (FT) 2. Lime ar putea înregistra […]

Mai mult

S-au facut nominalizarile pentru trofeele Balonul de Aur, Lev Iasin si Kopa / Azi etapa UCL I Cronica Sportiva

1. La finalul turului, clasamentul in Casa Liga 1 arata asa: 1. CFR 27 puncte 2. Viitorul 25 3. U Craiova 23 4. Gaz Metan 21 5. Botosani 19 6. Astra 19 …. 7. Poli Iasi 18 8. FCSB 18 9. Dinamo 17 10. Sepsi 15 11. Chindia 15 …. 12. Hermannstadt 12 …. 13. […]

Mai mult

Germania trebuie să crească vârsta de pensionare la 69 de ani – Cronica dimineții

1. Raportul Comisiei Europene privind progresele României în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) este unul dintre cele mai critice din ultimii zece ani, conform unor surse oficiale care au consultat draftul documentului. Potrivit acestora, experții europeni notează că lupta anticorupție a scăzut foarte mult în intensitate, activitatea DNA cunoscând o descreștere semnificativă. (Hotnews) […]

Mai mult

Stațiunea Borșa va avea în 2021 pârtie olimpică de schi, prima de acest fel din România – Cronica serii

1. Cipru este singura țară din UE care a avut anul trecut un deficit guvernamental mai mare de 3% din PIB, în timp ce România a avut un deficit bugetar de 3% din PIB. România se situa la finalul anului trecut în rândul statelor membre UE cu un nivel redus al datoriei guvernamentale raportate la […]

Mai mult

A fost deschis primul Courtyard by Marriott din România – Cronica de Business

1. Compania lituaniană Apex Alliance Hotel Management a deschis primul hotel Marriott din România sub brandul de 4 stele Courtyard, în zona financiară a Capitalei, cu o investiţie de €22,5 milioane. (News.ro) 2. Vânzările online de mobilă s-au majorat în această toamnă în România cu 30% față de datele înregistrate în 2018, valoarea medie a […]

Mai mult

A fost lansat primul serviciu comercial de livrări cu drona din Statele Unite – Cronica de Tehnologie

1. Grupul G7 a publicat un raport în care se arată că stablecoin-urile, precum Libra a celor de la Facebook, prezintă riscuri privind competiția și că aceste monede nu ar trebui lansate înainte ca riscurile să fie evaluate și adresate legal. (FT) 2. A fost lansat primul serviciu comercial de livrări cu drona din Statele […]

Mai mult

FCSB si Dinamo n-au prins la finalul turului locuri de play-off I Cronica Sportiva

1. Desi au invins in aceasta etapa a 13-a din Casa Liga 1, ultima a turului sezonului regulat, FCSB si Dinamo inca nu sunt pe locuri de play-off. Ros-albastrii au urcat pe 7, iar „cainii” pe 8. 2. Un paraşutist a aterizat pe teren, duminică, în minutul 43 al meciului Sassuolo – Internazionale Milano (3-4), […]

Mai mult
1 3 4 5 6 7 14