Monthly Archives: oct. 2018

Cronica dimineții – Saudiții se pregătesc să recunoască uciderea jurnalistului dispărut

1. Paul Allen, cel care a fondat Microsoft împreună cu Bill Gates, a murit la vârsta de 65 de ani, la două săptămâni după ce a anunțat revenirea cancerului pe care-l tratase în trecut. (WSJ) 2. Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat aseară, la Antena 3, că legea nu îl obligă să facă altă propunere […]

Mai mult

Cronica serii – Justiția interzice adunările publice din piețe sau de lângă instituții dacă nu sunt declarate în prealabil

1. Orice adunare publică trebuie declarată prealabil dacă aceasta se desfăşoară pe drumuri publice, în pieţe sau în apropierea instituţiilor, fie ele publice sau private, a decis luni Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, admiţând un recurs în interesul legii. Asociaţia Evoluţie în Instituţie vrea să dea în judecată statul român la CEDO, după decizia […]

Mai mult

Cronica diminetii – Socialiștii pierd în Belgia, Luxemburg și în alegerile din Bavaria, Germania

1. ONU avertizează că, în Yemen, 13 milioane de oameni ar putea muri de foame, cea mai mare criză similară din ultimii 100 de ani, dacă coaliția condusă de Arabia Saudită și susținută de Statele Unite, Marea Britanie și Franța, nu renunță la atacurile aeriene și blocada impusă. (BBC) 2. Profilele genetice ale unui procent […]

Mai mult

Cronica serii – Arabia Saudita ameninta Statele Unite

1. Președintele Trump a anunțat într-un interviu ca generalul James Mattis, Ministrul Apărării , ar putea părăsi administrația după alegerile de luna viitoare. Mattis este considerat un factor de echilibru în guvernul condus de Trump. (USAToday) 2. Arabia Saudită a ameninţat SUA că va riposta cu măsuri și mai dure dacă Washingtonul o va sancţiona […]

Mai mult

Cronica diminetii – Opoziția depășește coaliția PSD ALDE în rezultatele unui sondaj

1. Un sondaj IMAS, comandat de USR, arătă că PSD a ajuns la 28.1%, PNL la 27.1%, Mişcarea România Împreună, partidul condus de Dacian Cioloş, are 10.1%, USR are 9.5%, iar ALDE a ajuns la 11.4%. Singurul partid, în afară de cele enumerate, care mai trece pragul electoral de 5% este UDMR, cu 5.6%.  (Adevarul) […]

Mai mult

Cronica serii – 1 milion de semnături strânse pentru revenirea la alegerea primarilor în două tururi

1. Preşedintele Partidului Mişcarea Populară, Eugen Tomac, a anunţat că partidul pe care îl conduce a adunat peste un milion de semnături de susţinere pentru revenirea la alegerea primarului în două tururi. Acest proiect de lege a trecut de Senat şi urmează să fie dezbătut în Camera Deputaţilor. În cazul în care proiectul nu va […]

Mai mult

Cronica diminetii – 29 de milioane de conturi afectate de atacul hackerilor asupra Facebook

1. Facebook a venit cu detalii despre atacul hackerilor anunțat acum două săptămâni, numărul conturilor afectate fiind mai mic decât cel anunțat inițial. Hackerii au accesat nume, adrese de e-mail şi numere de telefon de pe 29 de milioane de conturi. Dintre acestea, pentru 14 milioane de conturi au fost compromise și datele despre adresă, […]

Mai mult

Cronica serii: Nou-născuții din România de astăzi vor avea o productivitate de doar 60% când vor crește

1. Bursa americană a deschis în creștere astăzi, după două zile în care indicele Dow Jones a pierdut mai mult de 1300 puncte. (WSJ) 2. Apple și-a cumpărat unul dintre furnizori, Dialog Semiconductor. Producătorul de componente lucrează cu Apple de la primul iPhone și reprezintă cea mai mare achiziție de personal pentru gigantul american – […]

Mai mult

Cronica diminetii – Semne de revenire pe bursa americană

1. Mai mulți agenți FBI, atașați pe lângă ambasadele Statelor Unite din țări asiatice, au fost rechemați în SUA după ce ar fi participat la petreceri cu prostituate. (WSJ) 2. Principalii indicatori futures ai bursei americane au crescut în această noapte, un prim semnal de revenire după scăderea înregistrată în ultimele două zile, cea mai […]

Mai mult

Cronica serii – Bursele din toată lumea continuă scăderea

1. Acțiunile europene au închis ședința de astazi la cel mai redus nivel din ultimele 21 de luni, în contextul unui val de vânzări pe bursele globale și al unor îngrijorări legate de încetinirea economiei mondiale. (Profit.ro) 2. Autoritatea Natională pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) a amendat cu 20.000 de lei ING, pe motiv că incidentul […]

Mai mult
1 2 3 4 5 6 7