1. Bulgaria a intrat pe lista roșie a României, alături de Norvegia, Lituania sau Slovenia. Astfel, cetățenii români care se întorc în țară din aceste state și nu sunt vaccinați sunt obligați să intre în carantină, chiar dacă prezintă test PCR negativ. Între timp, Portugalia, Islanda și Monaco au fost “retrogradate” de pe lista roșie […]
1. Operatorul aerian Lufthansa a mărit frecvența zborurilor pe ruta Cluj-Napoca – Frankfurt începând din 3 septembrie. Astfel, compania operează acum 6 zboruri săptămânale pe această rută, în zilele de luni, miercuri, joi și sâmbătă, comparativ cu numai trei zboruri săptămânale efectuate anterior. Cele trei noi zboruri sunt realizate cu aeronave Airbus A319, care oferă […]
1. Bulgaria a fost inclusă de România pe lista galbenă a țărilor cu risc epidemiologic, alături de țări precum Slovenia, Serbia, Albania sau Armenia. Astfel, pentru a evita carantina, cetățenii români care se întorc din aceste state sunt obligați să prezinte certificatul digital care atestă vaccinarea sau testarea. De asemenea, Elveţia, Macedonia de Nord, Azerbaidjan […]
1. Ediția de toamnă a programului “Litoralul pentru toți” va avea loc în perioada 1-30 septembrie. Până în prezent s-au înscris 42 de hoteluri de pe litoralul românesc care oferă în total circa 3400 de locuri de cazare. Prețurile unui pachet turistic sunt cu până la 70% mai mici comparativ cu cele din vârful de […]
1. Începând de duminică, Turcia, Statele Unite ale Americii, Muntenegru, Israel, Maroc, Puerto Rico, Costa Rica și Sint Maarten au intrat pe lista roșie a României. Astfel, călătorii români care se întorc din acest state intră în carantină dacă nu sunt vaccinați, chiar dacă prezintă rezultatul negativ al unui test de Covid-19. Cu aceeași ocazie, […]
1. Operatorul aerian low-cost Blue Air va lansa o rută directă de la Iași la Dublin (Irlanda) începând din 19 decembrie 2021, pe care va opera până la trei zboruri pe săptămână. Prețurile biletelor încep de la 40 de euro pe segment. De asemenea, Blue Air va avea o bază permanentă la Iași începând din […]
1. Aeroportul Internațional Traian Vuia din Timișoara a inaugurat un nou terminal, dedicat exclusiv sosirilor internaționale. Acesta are 4.383 de metri pătrați, 10 filtre de control la intrarea în țară și un sistem independent de benzi pentru bagaje. Noul terminal poate primi până la 540 de pasageri simultan, număr suficient pentru 3 curse aeriene care […]
1. Copiii cu vârsta de până la 6 ani nu vor mai intra în carantină la revenirea în România dintr-o țară aflată pe lista de risc epidemiologic, în contextul în care până acum limita era de 3 ani. De asemenea, copiii cu vârste cuprinse între 6 și 16 ani nu vor intra în carantină dacă […]
1. Operatorul aerian Tarom a suplimentat numărul de zboruri pe ruta București – Suceava prin adăugarea unor curse în zilele de joi, vineri și sâmbătă. În urma acestei decizii, Tarom asigură 8 zboruri săptămânale între București și Suceava în 6 zile ale săptămânii. Prețurile încep de la 45 de euro pe segment. (Airlines Travel) 2. […]
1. Începând din 13 iulie, pasagerii care dețin certificat digital european nu mai trec prin controlul DSP la revenirea în țară pe aeroportul Henri Coandă din București, astfel că pot folosi așa-numitul flux verde. Până acum, toți pasagerii erau obligați să treacă prin controlul DSP. Noua regulă nu se aplică pentru persoanele care dețin certificate […]